Cultura prin lectura...

Rezolvari simulare Evaluare Nationala ale elevilor tulceni, mai cu seama elevi de la Scoala Nr. 5. Felicitari sincere atat elevilor cat si dascalilor. Si daca imi este permis, parafrazez: "Nasc si in Dobrogea... talente! ''

EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ SAU LUCRĂRI DE NOTA 1O

I.A.4 În textul dat ca suport, personajul principal este părintele Trandafir sau Popa Tanda. Pe lângă acesta, există mai multe personaje secundare: Coste, Trandafirică, Ileana, bunica etc. Între părintele Coste și Trandafirică, spre exemplu, se stabilește o relație tată-fiu ( o relație de paternitate).

I.B.

VARIANTA I

Caracterizarea de personaj este un procedeu complex, prin care ne sunt prezentate atât direct, cât și indirect, personajele în mediul lor de viață. Fragmentul dat ca suport aparține unei nuvele, având ca protagonist un preot, Trandafir, poreclit Popa Tanda.

Din caracterizare directă, făcută de narator, aflăm că părintele Trandafir era un om harnic și optimist: ” a rămas cum a fost: verde, vesel și harnic”, care, deși a îmbătrânit, și-a păstrat o anumită tinerețe interioară: ”Dacă părul cărunt și barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede că...”.

Prin felul cum se comportă și relația cu alte personaje, mijloace de caracterizare indirectă, aflăm că era un om care își iubea familia, mai ales nepoții, fiindcă nu se supără la glumele nepoatei, ba chiar îi făcea plăcere să o privească: ” Ileana, care a furat ceapța bunichii ...și vine să se fălească la moș-tătuca”.

Tot din relația cu alte personaje, observăm că era respectat de săteni pentru faptele sale și viața trăită spre binele comunității rurale : ” un om din sat.....odihnă”.

Titlul, mijloc de caracterizare indirectă, face referire la perioada când, pentru a-i ajuta pe săteni, umbla prin sat și le dădea sfaturi.

Personajul este un tip reprezentativ pentru orice ”om care sfințește locul”, ceea ce înseamnă că și Popa Tanda este ” o nuvelă bună care își prezintă bine personajele” .

VARIANTA A II-A

Caracterizarea de personaj este un procedeu complex, prin care ne sunt prezentate atât direct, cât și indirect, personajele în mediul lor de viață

În opera dată ca suport, personajul principal este părintele Trandafir, deoarece apare în toate secvențele narative ale fragmentului dat.

Acesta este caracterizat direct, de către narator, ilustrându-i portretul moral prin epitet multiplu :”verde, vesel și harnic”, sugerând veselia și pofta de viață a preotului. Portretul fizic este conturat prin enumerație substantivală și repetiție adjectivală: ” părul cărunt și barba căruntă”, sugerând vârsta înaintată a personajului.

Alte trăsături reies din cacterizarea directă făcută de alte personaje. De exemplu, Măriuca, fata lui, i se adresează cu apelativul regional ”moș-tătuca”, iar bunica, soția preotului, îl numește ”bătrânule”. Omul din sat , reprezentant al ”gurii satului”, îl consideră ”omul lui Dumnezeu”, ceea ce trădează respectul adânc pentru dăruirea totală a celui care s-a identificat, de-a lungul unei vieți întregi, cu nevoile, năravurile și mulțumirile enoriașilor. Se observă rolul deosebit al detaliilor semnificative în conturarea portretului.

Din caracterizarea indirectă, prin felul în care se comportă, reiese afecțiunea pentru nepoți, deoarece se joacă împreună cu ei și ”râde din toată inima”. Aceeași afecțiune față de semeni se manifestă și în relația cu vechiul său vecin și prieten, devenit cuscru, Marcu.

În concluzie, părintele Trandafir este personajul principal al textului, carcterizat prin toate procedeele specifice unei opere epice.

II. B

VARIANTA I

OAMENII SUNT MODELAȚI DE ARTĂ

Arta a fost, din cele mai vechi timpuri, o modalitate de exprimare a tuturor oamenilor , dar și calea de transmitere a unor informații către oameni, din generație în generație.

Atunci când ne gândim la o operă de artă, ne gândim la ceva frumos: un tablou, o pezie, un roman, o scultură. Toată lumea iubește lucrurile frumoase și, din acest motiv, în opnia mea, ne lăsăm influențați de artă, deoarece o arta, componentă spirituală a culturii, este o reprezentație omenească a noțiunii abstracte numite ” frumusețe”. Fiecare om are opinii și gusturi diferite; cu toate aceste, arta, prin marea sa diversitate în unitate, satisface toate preferințele.

Consider că menirea unei opere de artă este, pentru creator, exprimarea gândurilor și sentimentelor sale, o reflectare personală a lumii interioare asupra celei exterioare, cu scopul de a le face cunoscute acelora care au disponibilitatea de a recepta frumosul artistic. Acesta, cred, este scopul inițial pentru care ”lucrează” un artist.

Dar, pentru noi, publicul, arta are altă menire: prin faptul că e sinteza unor oameni reprezentativi, ne ajută să comprimăm inteligența umană creativă spre a fi cunoscută dincolo de barierile timpului, ne oferă nouă, profanilor, dar și artiștilor în devenire un reper și un punct de plecare în crearea de noi valori.

Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, putem afirma că un artist ” nu are biografie, aceasta este opera sa”.

VARIANTA II

Pornind de la citatul lui Eugen Lovinescu, consider că opera de artă are o influență majoră asupra noastră. Ne influențează sufletește, ne provoacă acea stare maioresciană de ”înălțare impersonală”.

În opinia mea, arta este, mai presus de toate, un mod de a ne exprima gândurile, ideile, sentimentele. De exemplu, scriitori ”își pun sufletul” pe hârtie, pictorii și-l arată prin culorile de pe pânzele zugrăvite , cântăreții- prin tonalitățile atât de variate, care ”urcă și coboară”, dansatorii- prin ritmul lent sau dezlănțuit. Toate acestea sunt tot atâtea dovezi că artistul, cunoscut sau nu, ” de-l muncește dorul, de-l cuprinde bucuria”, are un suflet care devine ”un izvor de nesecată poezie”- în sensul de creație autentică.

Pe de altă parte, opera de artă poate deveni interactivă, fiindcă adeseori ne face să medităm asupra existenței nostre, asupra caracterului general al unor sentimente și atitudini transmise, chiar dacă noi, beneficiarii artei, suntem atât de diferiți. Unitatea contrariilor funcționează și la acest nivel.

Așadar, menirea artei este și de a ne determina să ne cunoaștem mai bine, să ne autodepășim, să trăim, chiar și cu ochii închiși, dar cu sufletul deschis, ”corola de minuni a lumii”.